Despre mine

Tuesday, October 25, 2016

Despre schimbare


Cu toții ne dorim o viață mai bună. Cel puțin declarativ, însă într-adevăr, cu mici excepții, nu vrea nimeni nimic cu adevărat. De ce spun asta? Citiți în continuare și o să vedeți.

În ultima vreme am întâlnit foarte multă lume care declară că își dorește o viață mai bună, că trebuie de întreprins ceva și că e timpul ca ceva să se schimbe în viața lor. Și toți vorbesc cu încredere și par a fi înverșunați în a începe imediat să facă ceva. Până se ajunge de la vorbă la faptă și atunci… surpriză! Toată încrederea și înverșunarea dispare, iar personajele se așează cumincior în fața televizorului și privesc nesfârșite seriale sau se așează la computer și încep a răsfoi ore în șir diverse fotografii și tot felul de știri pe rețelele sociale.

Și cum rămâne cu dorința de a avea o viață mai bună, cum rămâne cu necesitatea de a întreprinde ceva? Ea apare din nou, chiar în ziua următoare… în momentul când aud deșteptătorul care îi îndeamnă să se trezească ca să meargă la serviciu. Și iar încep văicărelile și iar apare necesitatea unei schimbări care rămâne foarte aprinsă pe parcursul întregii zile de muncă, mai ales dacă mai apare vreo neînțelegere cu șeful sau vreun conflict în colectiv. Desigur că imediat ce ies de la serviciu acești oameni se grăbesc repede acasă unde îi așteaptă răbdător, zi de zi, televizorul și rețelele sociale… și cu necesitatea de schimbare cum rămâne? „Care schimbare? Te-ai țicnit?! Să pierd eu episodul de azi din serialul preferat? Știi ce se va întâmpla dacă nu intru azi în jocul de pe rețeaua socială? O să pierd tot ceea ce am realizat cu atâta chin toată săptămâna! Fugi de aici cu schimbarea ta!”

Uneori mai apar momente când unii oameni parcă se trezesc dintr-un vis și încearcă să schimbe ceva, caută o modalitate de a schimba ceva, însă tocmai atunci când o găsesc, o dau cu hotărâre la o parte, pentru că „nu este tocmai ceea ce am crezut”, „nu pot face asta”, „mă plictisesc”, „asta nu este pentru mine”, „eu am nevoie de stabilitate”, „nu e posibil așa ceva”, „de ce să mai muncesc în plus?”, „eu vreau o viață mai bună, nu mai multă muncă”, „eu am nevoie de bani acum, nu după ce voi munci o perioadă”. Sună cunoscut?

Problema nu e în ceea ce li se spune că trebuie să facă, ci în faptul că pentru a obține schimbarea trebuie să treacă ceva timp. De obicei între 3 și 5 ani de muncă asiduă. Dar această perioadă le pare exagerat de lungă unora și preferă să continue să meargă la un loc de muncă pe care, de foarte multe ori îl urăsc, încă pentru o perioadă de 20, 30, 40 ani. Pentru ca să știți, aceasta nu este deloc o perioadă lungă, și să ai un serviciu este un semn de stabilitate. O stabilitate în care permanent nu ajung banii de la un salariu la celălalt, o stabilitate în care permanent trăiesc cu frica de a fi concediați, o stabilitate în care toate dorințele și visele lor rămân doar dorințe și vise și, în sfârșit o stabilitate în care își petrec toată viața lucrând pentru prosperitatea șefului. Dar e stabilitate!

Și uite așa continuă să se plângă în continuu că viața nu e corectă cu ei. Timpul trece, viața trece, iar ei tot continuă cu rutina lor zilnică și așa ajung să trăiască o viață mediocră care îi duce inevitabil spre o pensie care nu le mai ajunge pentru nimic. Și în tot acest timp dau vina pe viață și pe toți cei din jur, pentru că vedeți Dvs., toți sunt de vină pentru faptul că ei nu au reușit nimic mai mult, dar nicicum nu ei. Așa sfârșesc cu o viață plină de regrete, însă, în opinia lor au avut parte de stabilitate.

Păi iată care e problema, dragi cititori, din cei care fac așa, nu există niciunul care de fapt și-ar dori să schimbe ceva ca să trăiască o viață mai bună, ei toți așteaptă ca altcineva să facă acel ceva ca ei apoi să poată trăi mai bine și nici măcar prin cap nu le trece că de fapt ei sunt unicii oameni de care depinde ce vor reuși ei să obțină de la viață.

Posibilități de a începe o activitate care să le schimbe viața sunt mai mult decât suficiente pentru toți oamenii și dacă fiecare ar începe să acționeze pentru a schimba ceva, s-ar îmbunătăți simțitor nu doar propria lor viață ci și cea a întregii societăți în ansamblu. Fiecare poate deveni un om de succes și poate avea propria sa afacere cu ajutorul căreia să obțină orice își dorește, e destul doar să înlocuiască dorința cu acțiunea fermă și hotărâtă, numai așa și doar așa va reuși să obțină rezultatele dorite.

Am ales și eu una dintre cele mai sigure și accesibile posibilități, care pot schimba viețile multor oameni, bineînțeles dacă ei își doresc cu adevărat acest lucru. Este vorba despre proiectul online VIP-Teritoria, în colaborare cu una dintre cele mai stabile și sigure companii de pe piața marketingului de rețea (aici unii posibil au spus: „Ei, iată! Poftim, iar ăștia cu piramidele lor!” Înainte de a trage concluzii pripite, faceți o mică investigație pe internet pentru a găsi diferența dintre marketing de rețea sau MLM și piramidele financiare).  


Dacă veți citi din articolele anterioare o să găsiți și detalii despre acest proiect cât și despre compania partener. În caz că veți dori să discutați aceste detalii cu mine mă puteți găsi în Skype (areonor), Viber sau WhatsApp (+373679180) sau mă puteți contacta prin email la areonor@gmail.com.